La 16 august 2018, membrii Consiliului de coordonare a proiectului Gestionarea Resurselor de Apă pe Nistru finanțat de Guvernul Germaniei prin intermediul Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), moderatori Hanns-Bernd Kuchta, Manager de proiect, Mircea Ursu, coordonator naţional al proiectului, Luchianov Maria specialist principal ADR Centru, din partea Consiliului raional Dubăsari, Grigore Policinschi preşedintele raionului, Valeriu Sandul, vicepreședintele raionului, specialiştii din cadrul Direcţiei construcţii, gospodărie comunală şi dezvoltarea teritoriului, primarii localităţilor Molovata Nouă, Holercani, Marcauţi, Molovata şi primarul oraşului Criuleni, s-au întrunit într-o ședință de lucru, pentru a discuta activitățile planificate și progresul proiectului la momentul actual, informează Provincial.
Potrivit unui comunicat de presă, membrii Consiliului de coordonare au semnat Memorandumul despre Măsurile investiționale de scară mică etapa I, care constă în evaluarea stării tehnice a sondelor și pompelor existente, procurarea ulterioară a pompelor și echipamentelor aferente, precum și modernizarea zonelor de protecție sanitare a sondelor, de care vor benificia următoarele localități din raionul Dubăsari; Holercani, Marcăuți, Molovata, Molovata Nouă, inclusiv orașul Dubăsari și Criuleni.
Dina Roșca