UPDATE (15:10/15.08.2018) În punctul de trecere comun Palanca se îngreunează circulația pe sensul de intrare în țară, fiind formată o coloană din 70 de mijloace de transport. Activează cu întreruperi Sistemul Informațional al Serviciului Vamal din Ucraina, fapt ce condiționează dificultate la procesarea datelor călătorilor. Recomăndăm participanților la traficul transfrontalier să aleagă pentru trecerea frontierei PTF Tudora-Starokazacie care activează în regim normal. Mai mult, o patrulă a Poliției de Frontieră a fost amplasată la intersecția drumurilor care duc spre punctele de trecere pentru a redirecționa traficul, informează Provincial, cu referire la un comunicat de presă.
Totodată, în mai multe puncte de trecere, pentru o mai buna fluidizare a traficului, dar și pentru crearea condițiilor la trecerea frontierei în contextul temperaturilor ridicate, au fost stropite cu apă pistele de control, pe ambele sensuri de deplasare. Sunt serviți cu apă potabilă copii și persoanele în etate. La fel, familiile cu copii minori, cu vârsta până la 3 ani, au prioritate la trecerea frontierei, fără a sta în rând.
UPDATE (09:30/15.08.2018) pe sensul de ieșire din Republica Moldova prin punctul de trecere Mirnoe – Tabaki se atestă flux intensificat, în jurul la 40 de mijloace de transport așteaptă trecerea frontierei de stat.
La intersecția drumurilor naționale R30 cu R52 se află patrula mobilă a Poliției de Frontieră care direcționează mijloacele de transport prin punctele de trecere Tudora – Strarokazacie.
În punctul de trecere comun Palanca-Maiaki-Udobnoe se efectuează autorizarea trecerei frontierei pe trei piste de control, fiind fluidizat traficul transfrontalier.
Reprezentanții instituțiilor de frontieră și vamale ale R. Moldova și Ucrainei activează la capacitate maximă, pentru a nu admite formarea cozilor.
Solicităm din partea călătorilor înțelegere față de situația creată și disciplină la trecerea frontierei de stat.
În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– două tentative de trecere ilegală a frontierei moldo-române;
– cinci cetățeni au încălcat regulile de intrare în țară;
– un document falsificat, prezentat la controlul de frontieră;
– 16 cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– trei persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute, ca urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
În punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 71 580 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 38 043 a fost înregistrat pe sensul de ieșire din Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane 43 760 au fost cel al cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 15 471 traversări.
Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:
PTF Leușeni – 9 573 traversări persoane,
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 8 954 traversări persoane,
PTF Otaci – 8 300 traversări persoane,
PTF Tudora – 6 114 traversări persoane,
PTF Sculeni – 5 408 traversări persoane,
PTF Giurgiulești-Galați – 4 854 traversări persoane,
PTF Cahul – 4 810 traversări persoane,
PTF Palanca – 3 651 traversări persoane,
PTF Criva – 3 309 traversări persoane,
PTF Vulcănești – 2 265 traversări persoane.
!!! La ora actuală se înregistrează trafic intensiv în punctele de trecere situate la frontiera de est, unde media timpilor de așteptare depășește 30 de minute.
Punctul de trecere comun Palanca-Maiaki-Udobnoe:
– direcția ieșire din RM – 90 de unități de transport;
Punctul de trecere Tudora-Starokazacie:
Sectorul tranzit spre Ucraina este blocat cu mașini, fapt ce condiționează formarea rândurilor pe partea moldovenească.
Măsurile suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul transfrontalier în perioada estivală:
– suplimentarea numărului de polițiști de frontieră;
– formarea grupelor mixte de specialiști din cadrul IGPF, pregătite să intervină cu suportul necesar în cele mai solicitate puncte de trecere;
– aplicarea tehnicii portative de citire a documentelor de călătorie, inclusiv a mijloacelor speciale de control la frontieră;
– redirecționarea traficului pe arterele libere, cât și deschiderea circulației pentru familiile cu copii pe pista Corpului Diplomatic;
– la solicitarea administrației publice locale va fi inițiată activitatea punctelor de trecere locale;
– intensificarea conlucrării și schimbului reciproc de informații cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, pentru remedierea în comun a unor situații imprevizibile semnalate la frontieră.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
verificarea valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor în punctele de trecere.
consultarea aplicației ”TRAFIC ONLINE” de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră, care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru autoturisme.
manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.