Reprezentanții celor patru autorități de frontieră și vamale din Republica Moldova și Ucraina s-au întâlnit ieri, 13 august 2018, într-o ședința de lucru pentru a indentifica, dar și a pune în lucru acțiuni concrete de degajare a circulației transfrontaliere, pe lângă cele stabilite. Evenimentul a avut loc în punctul de trecere comun Palanca-Maiaki-Udobnoe, unde s-a abordat problema formării rândurilor nemijlocit cu călătorii, informează Provincial.
În contextul afluxului masiv de traversări care se înregistrează în anume ore/zile pe perioada estivală, a fost necesară o astfel de întâlnire pentru a analiza situația ce se crează periodic în cele două puncte de trecere și lansarea unei noi reguli de trecere a graniței moldo-ucrainene cu vehiculul, identificată ca o soluție de fluidizare a traficului.
În discuții, părțile au menționat efortul depus zilnic pentru a reduce la maxim timpii de așteptare la controlul frontierei, inclusiv fiecare și-a prezentat viziunile în acest sens. După o examinare amplă, grupul de lucru a propus ca microbuzele și autocarele să fie redirecționate către punctul de trecere Tudora-Starokazacie, iar prin punctul de trecere comun Palanca-Maiaki-Udobnoe să se autorizeze doar trecerea autoturismelor. Propunerea urmează a fi promovată la un nivel mai înalt și în timpul apropiat să se implementeze, cel puțin până la revenirea activității în regim normal.
Pentru informarea conducătorilor auto despre noua regulă de trecere a frontierei prin punctele de trecere nominalizate, patrule mobile ale Poliției de Frontieră vor fi amplasate pe direcțiile de deplasare spre puncte și care vor asigura redirecționarea traficului.
Notă: În zilele de week-end ale săptămânii trecute s-au înregistrat în PTF Tudora 17 860 traversări persoane, iar în PTF comun Palanca un număr de 10 231 traversări persoane. Dacă s-ar compara cu zilele obișnuite din săptămână se observă o majorare de circa 35 % în ambele puncte.
Dina Roșca