Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, James Pettit, informează Provincial.
Potrivit Președintelui, discuția a fost cu privire la situația curentă din politica internă și externă a țării, dar și despre relațiile bilaterale moldo-americane.
Prin urmare, Dodon a comunicat că, Ambasadorul și-a expus îngrijorarea în legătură cu aprobarea pachetului de legi privind noua politică fiscală, care potrivit lui, nu corespunde angajamentelor, pe care Guvernul Republicii Moldova, și le-a asumat și va afecta climatul de afaceri din Republica Moldova.
„Totodată, am abordat subiectul transmiterii terenului fostului Stadion Republican pentru construcția noului sediu al Ambasadei SUA, subliniind că nu pot promulga o astfel de lege care nu este acceptată de societate. Am propus diplomatului să revenim la examinarea acestui subiect după alegerile parlamentare pentru a identifica în comun alte soluții mult mai convenabile pentru ambele părți. Am lansat inițiativa ca pe terenul respectiv, împreună cu partenerii americanii sa amenajăm un parc sau să edificăm un centru cultural, ceea ce va fi apreciat nu doar de locuitorii mun. Chișinău, dar și de întreg poporul RM”, a precizat Dodon, pe o rețea de socializare.
În același timp, Dodon a comunicat despre o vizită în SUA. „Am exprimat disponibilitatea pentru aprofundarea dialogului în interesul cetățenilor ambelor state, inclusiv prin efectuarea unei vizite de lucru sau oficiale în SUA, în timpul cel mai apropiat. Am reiterat faptul că Republica Moldova trebuie să aibă un dialog continuu atât cu Estul, cât și cu Vestul, să dezvolte relații de prietenie, comerciale, bilaterale și multilaterale în interesul țării noastre”, a declarat șeful statului.
Mihaela Conovali