Orchestra de muzică și dans popular din raionul Glodeni a impresionat publicul polonez în cadrul Festivalului Folcloric din orașul Aleksandrow, Voievodatul Łódź. Despre aceasta comunică consiliul raional, informează Provincial.
Pentru evoluția lor, tinerii artiști din raionul Glodeni au primit diplome, dar și un premiu bănesc oferit de autoritățile publice ale Voievodatului Łódź.
De menționat că, vizita orchestrei în Polonia se efectuează în cadrul Acordului de Cooperare încheiat în octombrie 2015 de către Ion Leucă, Președintele raionului Glodeni, Republica Moldova, și Stanislaw Cubala, Președintele raionului Piotrkow, Polonia, care prevede colaborare în domeniile economic, cultural, educațional, sportiv, etc.
„Mă bucur că am putut oferi cetățenilor din raionul Glodeni posibilitatea să călătorească cu diverse ocazii, să-și demonstreze talentul, să promoveze raionul și țara, dar și să se inspire din cultura partenerilor noștri din Uniunea Europeană, aspirând la principiile europene ”unitate prin diversitate”, a comunicat Ion Leucă.
Dina Roșca