Orice gospodină care gătește probabil procedează la fel. Începe întâi să felieze carnea, apoi legumele. Fără să schimbe sau să spele tocătorul. Dar specialiștii în microbiologie susțin că este un lucru greșit și extrem de periculos.
Carnea și legumele nu se taie pe același tocător din cauza bacteriilor. Dr. Charles Gerba, microbiolog, susține că un tocător conține de 200 de ori mai multe bacterii decât un scaun de toaletă. Din acest motiv nu ești în siguranță dacă tai salata și legumele pe el, relatează clickpentrufemei.ro.
Un tocător pe care s-a tăiat carne crudă poate fi contaminat cu bacterii periculoase. Câteva dintre ele sunt salmonella și campylobacter, două dintre cele mai comune cauze ale toxiinfecţiilor alimentare.
Aceasta poate apărea daca pe tocatorul pe care ai tăiat carne cruda alegi să tai legume pentru salată. Indicat este să folosesti două tocătoare diferite. Unul să fie pentru carne, altul pentru legume crude, pe care nu le vei găti. Un sfat bun pentru a evita problemele de sănătate este să renunți la tocătorul din lemn în favoarea celui din sticlă.
Dina Roșca