Singura școală românească din raionul Taraclia – gimnaziul-grădiniță „Dimitrie Cantemir” din satul Aluatu a fost reparat, în urma unei ample campanii de colectare a fondurilor inițiată de Asociația Obștească „UNIREA – ODIP”.
În luna mai, Asociația „UNIREA – ODIP” a efectuat prima vizită la școala românească din Aluatu, unde a constatat situația dezastruoasă din acea instituție de învățământ.
Pentru a realiza visul celor aproximativ 70 de elevi de a învăța în limba română la ei în localitate, unioniștii au lansat o amplă campanie de colectare a fondurilor. În cadrul acesteia, peste 100 de oameni din diaspora, dar și agenți economici s-au implicat activ pentru a da o nouă viață românismului din Aluatu. Iar interpreta Irina Loghin a donat 4000 de euro pentru salvarea gimnaziului din Aluatu. Astfel, „UNIREA – ODIP” și-a asumat să repare în întregime:
– șase săli de studii;
– sala de muzică;
– două laboratoare (fizică și biologie)
– biblioteca școlii.
Mai mult, unioniștii au sesizat deputații din Parlamentul Republicii Moldova, dar și Guvernul, în special reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării cu privire la pericolul închiderii acestei școli.
Ulterior, în urma mediatizării intensive a acestui caz, unioniștii împreună cu administrația școlii au fost invitați la sediul Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM), unde au avut o întrevedere cu reprezentanți ai Ministerului Educației. Ca urmare a multiplelor demersuri înaintate de unioniști, Guvernul Republicii Moldova a decis, recent, alocarea a aproximativ 453 de mii de lei pentru reparația coridoarelor și finalizarea lucrărilor la sistemul de electricitate.
Astfel, de la 1 septembrie, cei aproximativ 70 de micuți vor învăța în condiții decente, în limba maternă.
Dina Roșca