La inițiativa unui grup de locuitori ai satului Doroțcaia, raionul Dubăsari, în parteneriat cu primăria, au început lucrările de betonare a unei porțiuni de drum din localitate, potrivit primăriei, informează Provincial.
Segmentul de drum respectiv a fost deteriorat și prezintă un pericol de inundație a gospodăriilor din jur.
„Această inițiativă este un exemplu demn de urmat pentru toți locuitorii satului nostru, deoarece numai împreună putem depăși problemele cu care ne confruntăm zi de zi și totodată este o susținere a primăriei în indetificarea și soluționare treburilor publice locale”, se menționează într-un comunicat al Primăriei.
Dina Roșca