Ministerul Economiei și Agenția pentru Protecția Consumatorilor lansează o campanie de informare a consumatorilor, care se va desfăşura în perioada 4-20 martie, în mai multe localităţi din ţară.
În context, Agenția pentru Protecția Consumatorilor, organizează o masa-rotundă dedicată Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor cu tema „Drepturile consumatorilor la o hrană sănătoasă”. Evenimentul va avea loc la 13 martie, curent, cu începere de la 10:00, la sediul APC (mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri,7 8). (agenda atașat)
Activitățile de informare, se vor desfășura zilnic în mai multe localități din Republica Moldova (vedeți aici graficul). În cadrul acestor evenimente consumatorii vor afla mai multe despre modul corect de reclamare a produselor neconforme, de restituire a mărfii sau a contravalorii produselor neconforme, cât și despre practicile comerciale incorecte și clauzele abuzive în contracte. Iar agenții economici vor fi familiarizați cu prevederile legale ce țin de activitatea de întreprinzător desfășurată cât și cu bunele practici în relația cu consumatorii.
Campania de informare a consumatorilor, este organizată de Ministerul Economiei și Agenția pentru Protecția Consumatorilor pentru a marca Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, sărbătorită tradițional pe 15 martie.
Dina Roşca