Curtea de Conturi a examinat Raportul auditului situațiilor financiare consolidate ale Ministerului Justiției (MJ) întocmite la 31 decembrie 2017.
Ministerul Justiției este organul central de specialitate al administrației publice, care asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniile de activitate ce îi sunt încredințate, iar în aspectul managementului financiar, conducerea este responsabilă pentru pregătirea și prezentarea fidelă a rapoartelor financiare în conformitate cu cadrul de raportare financiar aplicabil și implementarea sistemului de control intern.
În anul 2017 MJ (aparatul central și autoritățile administrative din subordine) a administrat în ansamblu resurse financiare publice în sumă totală de 627,8 mil.lei, inclusiv cheltuieli – 498,6 mil.lei și active nefinanciare – 129,2 mil.lei.
Auditul public extern a supus verificărilor cheltuielile și activele nefinanciare ale aparatului central al Ministerului Justiției și 4 autorități administrative din subordine (Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), Inspectoratul Național de Probațiune (INP), Centrul Național de Expertize Judiciare (CNEJ), Centrul de Informații Juridice (CIJ) în sumă de 556,4 mil.lei, ceea ce constituie 88,6 % din totalul resurselor financiare publice gestionate de către MJ.
În cadrul verificărilor, auditul a constatat că situațiile financiare consolidate nu prezintă o imagine fidelă și veridică, fiind însoțite de denaturări semnificative, atât în cadrul aparatului central al Ministerului, cât și în cadrul entităților din subordine, și anume:
- Aparatul central al MJ a majorat neregulamentar în anul 2017 cheltuielile efective cu suma de 6,0 mil.lei, urmare casării activului nefinanciar (rețea pentru computere), fapt care a afectat situațiile financiare;
- Inspectoratul Național de Probațiune a clasificat și atribuit incorect cheltuielile pentru modernizarea programelor informatice (77,1 mii lei) și cheltuielile de montare a climatizoarelor (44,4 mii lei), care potrivit normelor metodologice, urmau a fi reflectate la majorarea valorii activelor menționate;
- Nu au fost evaluate de către Ministerul Justiției și înregistrate în evidența contabilă
a17 imobile (construcții) cu suprafața totală de 1462,2 m2, fapt ce a afectat semnificativ prezentarea reală a situației patrimoniale;
- Nu a fost majorată de către ANP valoarea mijloacelor fixe cu 7,4 mil.lei, în urma reconstrucției unor imobile efectuate în perioada 2013-2016, fiind reflectate în evidența contabilă ca investiții capitale în curs de execuție;
- Clasificarea și atribuirea incorectă în evidența contabilă a activelor nefinanciare în sumă de 2,3 de mil.lei (AC al MJ). Analogic, INP a reflectat incorect în evidența contabilă în 7 cazuri activele nefinanciare în sumă de 0,2 mil.lei;
- Procesul de inventariere s-a efectuat de către entitățile auditate cu unele abateri de la cadrul normativ, auditul stabilind deficiențe la organizarea, desfășurarea și raportarea rezultatelor inventarierii;
- De asemenea, auditul relevă unele deficiențe în funcționarea softului contabil din cadrul AC al MJ, fiind stabilite devieri între datele Registrului privind calcularea uzurii mijloacelor fixe (89,4 mil.lei) și datele Bilanțului contabil la situația din 31.12.2017 (93,5 mil.lei) în sumă de 4,1 mil.lei;
- Procesul de achiziții publice a fost afectat de un șir de neconformități, care nu au avut impact asupra raportării cheltuielilor. În acest context se remarcă, nepublicarea regulamentară a anunțului de intenție și a planului anual de achiziții de către Aparatul central al Ministerului Justiției și respectiv, Inspectoratul Național de Probațiune. Planificarea incompletă a valorii estimative a unor achiziții publice (AC al MJ), neasigurarea depunerii la momentul semnării a 5 contracte de achiziții de către ofertanții câștigători a garanției de bună execuție a contractului în sumă totală de 1,1 mil.lei (AC al MJ), precum și alte problematici aferente acestui domeniu;
- Nelansarea și neutilizarea de către Ministerul Justiției a 6 sisteme informaționale în valoare totală de 13,1 mil.lei, reflectate în evidența contabilă ca active nemateriale, nefiind calculată amortizarea acestor active; Totodată, se remarcă că, achiziționarea acestor sisteme s-a efectuat cu nerespectarea consecutivității proceselor ciclului de viață a sistemelor informaționale, precum și în lipsa aprobării regulamentelor de funcționare;
- Monitorizarea insuficientă de către Ministerul Justiției a procesului de construcție și reconstrucție a penitenciarelor conform Planului de acțiuni al Guvernului pentru anii 2016-2018, fapt care influențează tergiversarea executării în termen a cerințelor privind îmbunătățirea condițiilor de detenție.
Deficiențele și problematicile constatate de auditul public extern au avut impact asupra situațiilor financiare consolidate ale Ministerului Justiției întocmite la 31 decembrie 2017, care au fost afectate cu suma totală de 16,2 mil.lei mil.lei.
Auditul a luat act că, până la finalizarea misiunii de audit unele entități auditate au întreprins un șir de măsuri pentru remedierea unor situații constatate.
Menționăm că, Curtea de Conturi a înaintat recomandările de rigoare, care urmează a fi implementate de către entitățile vizate în Raportul de audit.
Dina Roșca