Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a participat la Festivalul ortodox „Un trandafir, o lumînare pentru Ștefan cel Mare”, din localitatea Molovata, raionul Dubăsari, informează Provincial.
Festivitatea din satul Molovata a început cu oficierea unui Te-Deum în cinstea Sf. Ștefan cel Mare la Biserica cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului”, după care a urmat un Drum al Crucii alături de preoți, conducerea locală și toți cei prezenți la eveniment.
Împreună cu Garda de Onoare, Igor Dodon a depus flori la bustul lui Ștefan cel Mare din localitate.
Festivalul propriu-zis s-a desfășurat în incinta Casei de Cultură, unde în rolul lui Ștefan cel Mare a evoluat artistul emerit al Republicii Moldova, Nicolae Darie. Tradițional a fost organizată o expoziție a meșterilor populari locali, dar și un concert cu participarea mai multor colective folclorice locale.
Dina Roșca