Peste 600 de locutori ai raionului Sângerei au devenit voluntari în campaniile inițiate de către Inspectoratul General al Poliției, precum: ”Supraveghere de vecinătate”, ”Bunicii grijulii” și o serie de activități cu caracter informațional și educațional realizate împreună cu tinerii din orașul Sângerei.
Astfel, în cadrul unei ședințe, unde au participat autoritățile din raionul Sîngerei, dar și reprezentanți ai societății civile, Institutul de Politici Publice a prezentat datele Sondajului de opinie privind activitatea poliției în orașul Sângerei 2018.
În context, pe parcursul anilor 2017-2018, numărul cetățenilor care sunt de părerea că responsabili de siguranța în localitate este nu doar poliția, dar și administrația publică locală a crescut cu circa 20%, iar 46,8% din respondenți sunt de părerea că și cetățenii poartă responsabilitatea pentru siguranța orașului, numărul acestora fiind în creștere în comparație cu 2017.
Sondajul arată că nivelul de încredere a populației în poliția din localitate variază între 37% și 54%. Cea mai mare încredere este exprimată cu referire la poliția de sector – 54% dintre respondenți au menționat că au foarte multă încredere/oarecare încredere în poliția de sector (cu 15 % mai mult față de studiul din 2017).
Sondajul de opinie privind activitatea poliției în orașul Sângerei 2018 a fost realizat în perioada 14-25 mai 2018, de către Institutul de Politici Publice în cadrul proiectului „Promovarea implicării societății civile în consolidarea securității comunitare”. Sondajul a avut drept scop măsurarea percepției populației cu privire la activitatea poliției și problemele de securitate comunitară. Proiectul este finanțat de către Departamentul de Stat al SUA.
Dina Roșca