Comisia politică externă și integrare europeană a avizat consultativ, inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Comisia Europeană cu privire la alimentarea cu apă și sanitație în raionul Cahul.
Potrivit proiectului, acesta reprezintă un tratat interguvernamental, care urmează a fi încheiat între Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană pentru finanțarea a 11 mil. euro, sub formă de grant, din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, aprobate în cadrul Programului Anual de Acțiuni 2017 al Uniunii Europene.
Banii urmează a fi folosiți pentru reabilitarea infrastructurii de bază de apă și de canalizare din orașul Cahul, inclusiv, apeducte magistrale, stații de tratare a apei și de epurare a apelor uzate, precum și extinderea serviciilor de alimentare cu apă și sanitație pentru satele din apropierea orașului Cahul.
Vor fi extinse rețelele de canalizare în municipiul Cahul și construite conectări individuale la sistemul de canalizare în satele Crihana Veche, Pașcani și Manta. De asemenea, satul Cotihana va fi aprovizionat cu apă și canalizare.
Proiectul prevede că Acordul va intra în vigoare din data semnării ultimei părți. Durata fazei operaționale de punere în aplicare este stabilită la 60 de luni. Durata fazei de închidere este stabilită la 24 de luni.
Dina Roșca