Directorul General al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Lilia Bolocan a participat la lansarea Săptămânii executive în domeniul proprietății intelectuale la München, eveniment organizat în perioada 9-12 iulie curent de către Oficiul European de Brevete (OEB), în cooperare cu Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietatea Intelectuală (EUIPO).
Evenimentul este destinat managerilor oficiilor naționale de proprietate intelectuală din spațiul european și reprezintă o platformă de discuții pentru abordarea celor mai stringente probleme de proprietate intelectuală cu care se confruntă comunitatea europeană și internațională la etapa actuală.
Acest eveniment internațional a convocat responsabili de rang înalt din cadrul oficiilor de proprietate intelectuală dar și organizațiilor internaționale și regionale de specialitate pentru a face un schimb de experiențe și opinii cu privire la cele mai stringente subiecte de proprietate intelectuală.
Evenimentul a fost deschis de către António Campinos, noul Președinte al OEB investit în funcție la data de 1 iulie curent. În discursul său, Președintele OEB a menționat importanța evenimentului și a trecut în revistă prioritățile dar și provocările cu care se confruntă comunitatea europeană dar și internațională în domeniul proprietății intelectuale.
În aceeași zi, Directorul General AGEPI a avut o întâlnire bilaterală la nivel înalt cu Președintele OEB cu care a discutat perspectivele strategice de colaborare bilaterală dintre Republica Moldova și Organizația Europeană de Brevete.
Menționăm că, Republica Moldova nu este stat membru al Organizației Europene de Brevete. Totuși, odată cu intrarea în vigoare pe 1 noiembrie 2015 a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Organizația Europeană de Brevete, țara noastră s-a conformat rigorilor Convenției Europene de Brevet, ceea ce a făcut posibilă protecția brevetelor europene pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul OEB și pregătirea Republicii Moldova pentru calitatea de stat membru al acestei organizații europene.
În această ordine de idei, având în vedere vectorul de integrare europeană al Republicii Moldova, Lilia Bolocan a reiterat interesul Republicii Moldova de a deveni stat membru al Organizației Europene de Brevete și a lansat Președintelui OEB invitația de a vizita țara noastră pentru a se familiariza cu progresele înregistrate de Guvernul de la Chișinău în implementarea sistemului de validare a brevetelor europene pe teritoriul Republicii Moldova. António Campinos a apreciat deschiderea Republicii Moldova pentru implementarea standardelor europene și a promis suportul organizației la elaborarea unui ghid de examinare în domeniul brevetelor pentru experții moldoveni.
În următoarele două zile, Directorul general AGEPI are planificate o serie de întâlniri bilaterale atât cu reprezentanții OEB și EUIPO, cât și cu delegațiile oficiilor de proprietate intelectuală participante în cadrul cărora vor fi abordate diverse aspecte ce țin de colaborarea bilaterală și multilaterală în domeniul proprietății intelectuale de interes prioritar pentru AGEPI.
Dina Roșca