Șeful fracțiunii socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Ion Ceban, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că de astăzi cele mai importante acte ce țin de activitatea Primăriei Chișinău vor fi traduse în limba rusă, iar din toamnă este posibil să fie traduse și în limba engleză, informează Provincial.
Ion Ceban a declarat că traducerea în limba rusă este o necesitate obiectivă, ce reiese din discuţiile permanente cu cetăţenii.
„Cetățenii ne-au atenţionat constant asupra faptului că, necunoscând într-o măsură suficientă limba de stat, se confruntă cu grave probleme în relaţia cu municipalitatea sau pur şi simplu atunci când doresc să se documenteze asupra unui sau altui subiect ce ţine de activitatea Primăriei.
Astfel, o echipă de voluntari, pe care am identificat-o deja, începând de astăzi, vor asigura traducerea documentelor şi alte informaţii oficiale privind activitatea Primăriei capitalei. Acesta este doar un prim pas în vederea asigurării unui acces la informaţii mai larg privind Primăria municipiului Chişinău. În perspectivă, poate din toamnă, prin septembrie, vom identifica posibilitatea traducerii în limba engleză a site-ului Primăriei capitalei”, a punctat socialistul.
Potrivit lui Ceban, cetăţenii au dreptul la informaţie obiectivă despre Primărie, iar Primăria e obligată să asigure transparenţa activităţii sale.
Doina Secrieru