În satul Avdarma din UTA Gagauz-Yeri a început construcţia unui teren sportiv în aer liber. Finanţarea lucrărilor şi procurarea echipamentului sunt asigurate de mecenaţii locali.
Terenul va fi construit în centrul satului, pe o suprafaţă neîngrijită de lângă grădiniţa de copii. „Scopul acestui proiect este de a amenaja localitatea în stil modern, precum şi de a crea condiţii optime pentru modul sănătos de viaţă al sătenilor”, potrivit avdarma.md, relatează moldpres.md.
„După ce va fi amenajat terenul, vom instala aparate pentru antrenamente ce vor putea fi folosite pe orice timp şi de diferite categorii de vârstă. Dorim să facem centrul satului şi frumos, şi util”, a afirmat Piotr Gargalâc, conducătorul lucrărilor de construcţie.
Conform sursei citate, terenul va avea o suprafaţă de 256 metri pătraţi, iar utilajul se va achiziţiona de la o uzină specializată în echipamente pentru funcţionarea în aer liber.
Se preconizează ca lucrările de la Avdarma să fie finalizate până la data de 20 iulie.
După cum informează portalul localităţii, după ce va fi gata terenul, autorităţile vor planta în zona adiacentă 60 de copaci.
Dina Roșca