De astăzi, tinerii și femeile care vor să inițieze afaceri în domeniul agriculturii, pot solicita subvenții din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.
În acest an, pentru prima dată, Guvernul acordă circa 45 milioane de lei din Fond pentru subvenționarea în avans a investițiilor în sectorul agricol. Agenția de Intervenții și Plăți în agricultură a început colectarea cererilor de acordare a plăților în avans.
Obiectivul este de a spori încrederea tinerilor de a investi în sectorul agricol, de a impulsiona noi idei de afaceri și de a crea noi locuri de muncă, în special în mediul rural.
Conform Regulamentului de subvenționare, doritorii de a beneficia de plăți în avans, trebuie să elaboreze un plan de afaceri fezabil într-o localitate rurală, proiectul ce urmează a fi realizat să nu depășească termenul de 24 de luni, precum și să dețină legal bunul imobil pe care se realizează investiția.
Statul va oferi 65% din valoarea totală a proiectului selectat, alte 35% vor constitui contribuția proprie. Producătorii vor trebuie să asigure cofinanțarea, chiar din primele două luni de la aprobarea proiectului, iar valoarea totală a proiectului propus nu trebuie să depășească un milion de lei.
Comisia de evaluare și selecție va examina cererilor de acordare a plăților în avans, ulterior va anunța beneficiarii despre selectarea dosarului de finanțare, care va trebui timp de 60 de zile de la prima notificare, să prezinte documentele confirmative de capacitate de cofinanțare, în proporție de cel puțin 35%. Această confirmare va servi drept bază pentru semnarea contractului de acordare a sprijinului financiar. În caz contrar, proiectul ar putea fi respins.
Dina Roșca