La 24 iunie curent, în adresa IP Cantemir, a fost înregistrată informația telefonică precum că la Spitalul raional a fost internat un tânăr de 27 de ani, în stare gravă, iar în urma leziunilor cauzate, victima a decedat.
Potrivit poliției, pe faptul dat a fost inițiată o cauză penală în baza art. 287 al. 2 (Huliganism) și art. 151 al. 4 (Vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății care au provocat decesul victimei).
În urma măsurilor întreprinse, poliția a stabilit că tânărul a fost agresat fizic într-un local din orașul Cantemir, de către un grup de persoane. Aceștea, s-au dovedit a fi trei locuitori ai raionului Cantemir, cu vârsta cuprinsă între 18 și 23 de ani.
La moment, poliția a reținut unul dintre agresori, acestuia fiind eliberat un mandat de arest. Ceilalți doi suspecți se eschivează de la organul de urmărire penală și urmează să fie anunțați în căutare.
Actualmente, forțele de ordine întreprind măsuri pentru stabilirea locului aflării și reținerea suspecților.
Dacă li se va dovedi vinovăția, suspecții riscă închisoare de la 12 la 15 ani.
Dina Roșca