Pe parcursul ultimelor 24 de ore, ofițerii vamali, asistați de câinii de serviciu, au prevenit alte trei tentative de scoatere ilegală din țară a produselor din tutun, fiind reținute în total 11 640 de țigarete nedeclarate.
Primul caz a fost înregistrat în dimineața zilei de ieri, la ieșirea din țară prin postul vamal Giurgiulești, după ce, patrupedul Serviciului Vamal a semnalat prezența unor obiecte suspecte în podeaua și roata de rezervă a unui autoturism, condus de către un conațional. După extragerea acestora din ascunzișuri, vameșii au numărat 5 000 de țigarete, care urmau să ajungă ilegal în spațiul comunitar.
Tot la Giurgiulești, câteva minute mai târziu, câinele specializat al Vămii a reacționat la un alt automobil, unde au fost descoperite 1 040 de țigarete nedeclarate. Bunurile erau ascunse în acumulatorul unității de transport, la volanul căreia se afla un moldovean.
Celelalte 5 600 de țigarete au fost depistate pe aeroportul din Capitală, aseară, în cadrul scanării bagajelor de cală, inspectorii din tura de serviciu fiind alertați și de câinele specializat al Vămii. Bunurile îi aparțineau unei conaționale, înregistrată pentru cursa Chișinău-Londra.
Loturile au fost reținute în vederea confiscării, iar contravenienții riscă amenzi în sumă de până la 4 500 lei.
Amintim că, la începutul acestei săptămâni, vameșii de la Aeroportul Internațional Chișinău au reținut 10 000 de țigarete tăinuite de la controlul vamal. Acestea erau ascunse în bagajele de mână ale unui bărbat care pleca la Londra.
Dina Roșca