Primăria oraşului Taraclia instalează pe străzile localităţii mai multe camere video. Lucrările fac parte din proiectul „Oraşul securizat” şi urmează să fie finalizate până la sfârșitul săptămânii curente.
Camerele video vor fi instalate în locurile cu trafic intens şi aglomerate, la intersecţiile centrale, în preajma parcurilor, obiectivelor de infrastructură, terenurilor pentru copii şi celor de sport, etc.
„Scopul acestui proiect constă în consolidarea acţiunilor de securitate publică în oraş, îmbunătăţirea măsurilor pentru respectarea ordinii publice şi diminuarea infracţionalităţii, cu ajutorul mijloacelor tehnice moderne”, a spus Serghei Filipov, primarul oraşului Taraclia.
Camerele vor funcţiona în regim non-stop, iar informaţia urmează să fie direcţionată spre operatorii Inspectoratului de Poliţie Taraclia, relatează moldpres.md.
Potrivit Primăriei, proiectul „Oraşul securizat” este finanţat din bugetul local, fiind instalate camere performante care activează în diferite condiţii naturale şi la temperaturi anomale. De asemenea, se preconizează ca oraşul să fie asigurat şi cu un program digital inteligent care va identifica şi va anunţa despre eventuale incendii, eliminări de gaze sau de fum.
Dina Roșca