Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a instituit suplimentar un grup de lucru, intersectorial, cu implicarea specialiștilor principali ai Ministerului, care va stabili circumstanțele care au determinat apariția cazurilor de intoxicație la copiii din tabăra de odihnă „Ciaica” din or. Taraclia, informează Provincial.
Din grupul de lucru fac parte și reprezentanți ai Agenției Naționale de Sănătate Publică, Spitalului Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii, Direcției învățământ general al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC), Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și Direcției Generale a Inspectoratului General al Poliției.
Comisia va prezenta Ministerului, rezultatele investigației la data de 28 iunie curent și va propune autorităților locale și factorilor de decizie responsabili din Taraclia, măsuri concrete pentru prevenirea apariției cazurilor analogice.
Concomitent, un alt grup de lucru intersectorial, care implică specialiștii MSMPS, ai MECC și ANSA, vor elabora un chestionar în regim de urgență, în baza căruia vor fi evaluate toate taberele din țară privind asigurarea condițiilor sigure pentru copii, în perioada estivală.
Dina Roșca