Cercetătorii au decretat că tomatele negre sunt mai sănătoase decât cele convenționale, roșii, iar soiurile „Indigo Rose”, Black Krim și Southern Nights cuceresc tot mai mulți legumicultori din întreaga lume.
În grădini se cultivă deja morcovi mov, dovlecei galbeni și sparanghel alb, dar tomatele negre sunt ultima modă în legumicultură, spun cultivatorii americani, care deja și-au câștigat clienți fideli datorită calităților noului soi „Indigo Rose”. Tomatele negre nu doar că atrag atenția la târguri și expoziții, dar sunt și mai bune pentru organism, potrivit studiilor efectuate de oamenii de știință. Noul soi are fructele verzi la început, ca și cele convenționale, dar, pe măsură ce se coc, ele devin tot mai negre.
Prima recoltă de tomate negre a fost comercializată în 2014. Soiul a fost obținut din încrucișarea unui soi de tomate violet, cu un conținut ridicat de antioxidanți care ajută în lupta cu maladii cum sunt diabetul și obezitatea, cu un soi tradițional.
„Tomatele nu sunt la fel de dulci ca și cele convenționale, dar sunt mai aromate”, a declarat Alfie Jackson, reprezentant al Suttons Seeds, compania care a furnizat pe piață răsadurile.
Indigo Rose
Considerate super-alimente, tomatele negre conțin aceleași tipuri de antioxidanți ca și coacăzele și au rezistență crescută la boli.
Tot pe lista tomatelor negre se înscrie și soiul Southern Nights, o varietatea rusească, care produce fructe cu o culoare roșie spre maroniu, cu irizații verzi. Pulpa este foarte suculentă și are aromă de struguri. Soiul este foarte productiv dacă este cultivat în arealele cu climă caldă și umedă.
Southern Nights
Din aceeași categorie face parte și Black Krim, un soi de tomate cu fructe de culoare roșu-aprins și pulpa dulce și aromată. Cultura trebuie irigată frecvent, deoarece tomatele din soiul Black Krim sunt predispuse la crăpare, dacă solul este lăsat să se usuce, după ce a fost udat înainte. De asemenea, se recomandă fertilizarea cu compost.
Black Krim
Sursa: stiriagricole.ro