Săptămâna trecută, s-au desfășurat aplicații la protecţia civilă pe teritoriul UTA Gagauzia în orașul Comrat.
Conform scenariului, un seism puternic produs în regiunea Vrancea, România a afectat infrastructura orașului. În urma cutremurului au fost înregistrate întreruperi a energiei electrice, iar în mai multe blocuri au izbucnit incendii. Totodată seismul a provocat alunecări de teren.
Pentru gestionarea situațiilor de criză a fost convocată Comisia pentru Situaţii Excepţionale raională unde a fost instituit un punct de dirijare a acțiunilor în situații de risc.
Echipele de pompieri au intervenit la o stație de clor unde potrivit scenariului s-a depistat scurgerea substanțelor nocive, iar o persoană a suportat intoxicare cu clor.
În acelaș timp echipele de descarcerare și medici au participat la simularea a unui accident rutier în apropierea satului Budjak în care șoferul a rămas blocat în mașină, iar alți 15 pasageri au avut de suferit. În teren s-a organizat triajul medical, dar și primul ajutor calificat cu transportarea la spital a victimelor.
La o altă locație, s-a identificat un focar de rabie. Formațiunile de protecție civile au conlucrat împeună la fortificarea a unui baraj de protecție care conform scenariului risca să cedeze în urma ploilor torențiale cu rafale de vînt puternic.
Astfel de aplicații sunt desfășurate conform planului pentru pregătire și vereficare capacităților formațiunilor protecției civile la nivelul raional pentru lichidarea consecinților situațiilor excepționale.
Dina Roșca