Alți doi candidați la Primăria mun. Bălți au participat la dezbaterile electorale la Radio Moldova, în cadrul cărora și-au expus programul electoral și au răspuns la întrebările privind gestionarea deșeurilor, reparația drumurilor, stabilirea taxelor, etc., transmite Provincial.
La dezbateri au participat Vladimir Bolea, reprezentantul candidatului Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Simion Guțu, și candidatul Partidului Unității Naționale (PUN), Sergiu Burlacu.
Cei doi candidați și-au expus viziunea asupra problemei drumurilor din mun. Bălți.
„Din bugetul de stat se eliberează bani din fondul rutier pentru oraș care sunt mizeri. Am ferma convingere că Simion Guțu când va ajunge primar va lupta pentru fiecare ban și acesta nu va fi furat. La etapa actuală există programe guvernamentale. Bălțiul nu trebuie divizat pe plan politic. Avem BERD-ul care ne ajută la acest capitol. Trebuie restabilite drumurile, trotuarele, parcurile, torul. Nu există nici un domeniu în care nu fi necesară renovarea. Cu ajutorul programelor guvernamentale și a partenerilor externi vom putea construi drumuri noi”, a spus Vladimir Bolea, care îl reprezintă pe Simion Guțu, candidatul PAS.
„În Bălți 250 km de drum trebuie reparate. Costurile sunt, desigur că, prea mari. Avem nevoie de un management bun al întreprinderii municipale, care să gestioneze banii. Rămân de acord că doar prin atragerea investițiilor străine putem începe renovarea drumurilor în Bălți”, a spus Sergiu Burlacu.
La dezbateri au fost invitați și candidații Partidului Ruso-Slavean, Oleg Topolnițki și candidatul Partidului „Șor”, Pavel Verejanu.
Dezbaterile sunt organizate în parteneriat cu Asociația „Promo-LEX”.
Dina Roșca