Conducătorul auto, care acum trei luni a accidentat mortal un poliţist la Coşniţa, a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 4 ani.
De asemenea, acesta a fost obligat să achite succesorului părţii vătămate un prejudiciu moral în mărime de 200 000 lei.
Procurorii au demonstrat vinovăţia inculpatului de „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu decesul unei persoane, infracţiune comisă în stare de ebrietate”.
Tragedia s-a produs pe 3 februarie curent, când inculpatul, care conducea un BMW în stare de ebrietate pe traseul Dubăsari – Chişinău, a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe acostamentul din sensul opus, tamponînd un pieton care staţiona în adiacentul comunei Coşniţa.
Impactul a fost atît de violent, încât victima, în vârstă de 28 de ani, a decedat pe loc. Potrivit informaţiilor, acesta era agent de patrulare şi, în acea zi, se afla în afara orelor de serviciu.
Rezultatele testării alcoolscopice au arătat că, în momentul accidentului, inculpatul avea o concentraţie de alcool în aerul expirat de 0,86 mg/l, iar în sânge concentraţia de alcool indica 1,63 g/l.
Fiind audiat de procurori, conducătorul auto şi-a recunoscut integral vina.
Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.
Dina Roșca