Candidatul Partidului „Democrația Acasă” la funcția de Primar al municipiului Chișinău, Vasile Costiuc, susține că decizia privind numirea viitorului primar este deja luată.
În cadrul unei conferință de presă, Vasile Costiuc a declarat că, „în contextul deciziei luate, rămâne formalismul de trecere prin alegeri și de mobilizare la votare”.
„Nu vrem să fim pesimiști. Vrem să ne greșim, nu este dorința noastră, este o constatare a noastră, că acei care conduc RM au decis deja cine să fie primar, acum rămâne să formalizăm această joacă”, a precizat candidatul.
Totodată, Vasile Costiuc a menționat că, campania electorală este compromisă din start. „Vom cere instituțiilor abilitate – CCA, să ne spună cât de corect, juridic vorbind, este abordarea presei de ne-reflectare a campaniei electorale și cu toate acestea dau pe post, în buletine de știri, un singur candidat. Totodată, dacă este posibil de amendat și de sancționat aceste posturi. Vom face apel către partenerii externi, să le spunem cât este de gravă situația din domeniul mass-media și de ce nu sunt șanse egale pentru candidați, decât cei promovați de unele trusturi și clanuri de interes. Vom transmite semnale și vom încerca să organizăm o întrunire publică după campanie electorală împreună cu asociațiile specializate în alegeri și partidele politice, să identificăm soluții de modificare a Codului Electoral și de modificare a Codului Audiovizualului, în care să aducem în baza bunelor practici, îmbunătățiri a legislației electorale. Să nu permitem utilizarea abuzivă a resurselor mediatice și administrative în eventualele alegeri din toamnă. Pentru că aceste alegeri locale sunt importante și în testarea unor noi mecanisme de manipulare”, a precizat Costiuc.
Vasile Costiuc a chemat toate instituțiile interesate și partidele politice, după această campanie, să se adune la o masă rotundă, să tragă concluziile și să vină cu modificări, ca la următoarele alegeri din toamnă să fie un cadru normativ îmbunătățit.
Dina Roșca