Patru candidați pentru funcția de Primar General al Capitalei au participat la dezbaterile publice organizate de Agenția de Presă IPN, unde au răspuns la întrebarea de ce cetățenii ar trebui să-i aleagă în calitate de primar.
La dezbateri au participat candidatul Partidului Liberal (PL), Valeriu Munteanu, candidatul Platformei „Demnitate și Adevăr” (PDA), Andrei Năstase, candidatul Partidului „Casa Noastră – Moldova”, Alexandr Roșco și candidatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc.
„Sunt unicul candidat din lista celor care au fost înregistrați, celor care încă nu, care are experiență de Primar. Facultate de primar nu este și nimeni nu poate deprinde acest lucru. Am fost și jurist, am activat la Parlament și am scris peste 130 de proiecte de legi, majoritatea care au prins viață. Am scris 30 de sesizări la Curtea Constituțională și am cea mai mare rată de câștig pe această dimensiune. Important este ca în aceste alegeri să ne mobilizăm cu toții. Candidez pentru că este o urmare logică a tot ce s-a întâmplat până acum cu fostul primar, Dorin Chirtoacă. Când am inițiat aceste alegeri, am înțeles că trebuie să luptăm pentru democrația noastră”, a spus Valeriu Munteanu, candidatul PL.
„De când am apărut în viața politică și înainte de ea i-am apărat pe toți în parte, nu am divizat niciodată societatea, am apărat banul public din poziția de avocat. Cu colegii din PDA și cetățenii am apărat cele 7 mlrd. de lei care Gaburici voia să-i ducă nu știu unde. Am făcut toate aceste lucruri pentru oraș și pentru țară, de aceea am decis să intru în această luptă. Vin în exercițiu alături de o echipă bine structurată cu experți din țară și de peste hotare și tot acest sprijin rezidă în proiecte. Sâmbătă vom lansa programul nostru electoral, care se bazează pe infrastructura urbană, medicină, infrastructura transportului public, un plan al unor linii de tranzit a suburbiilor, etc..”, a spus Andrei Năstase, candidatul PDA.
„Guvernarea distrage atenția de la probleme care există, de fapt, în societate. Orașul are multe probleme: construcții ilegale, trafic infernal, etc.. Am luptat mereu pentru drepturile cetățenilor, nu am fost implicat în acte de corupție, nu sunt în coaliție cu nimeni, am trăit toată viața în Chișinău și aici am venit cu troleibuzul. Avem un program complex care conține puncte precum: să nu fie închise instituțiile medicale, animalele fără adăpost să fie sterilizate, să nu fie omorâte, un nou plan urbanistic general, societatea civilă să se implice în procesul decizional în Primărie, etc..”, a spus Alexandr Roșco, candidatul Partidul „Casa Noastră – Moldova”.
„Voi fi un altfel de Primar. Mesajul meu e compus din 2 părți și unul dintre ele e cel politic. Un candidat independent, apolitic, nu are șanse. Mai ales că este necesară lista de consilieri, care nu pot fi numiți pur și simplu. Alegerile sunt importante pentru locuitorii Capitalei. Noi am elaborat un Program politic pentru Chișinău – vrem să-l discutăm în cadrul unei mese rotunde și, personal, voi susține candidatul care se va subsemna sub acest program. Avem 5 priorități: reorganizarea unei noi organigrame a urbei, dezvoltarea unui plan urbanistic general, construirea unui nou sediu pentru Primărie, punerea în aplicare a recomandărilor auditului intern al Curții de Conturi. Este necesară voință”, a spus Vasile Costiuc, candidatul Partidului „Democrația Acasă”.
Dina Roșca
Cu experți sau oligarhi fugari de peste hotare alde nasul Țopa.
Cu experti de peste hotare asta de unde, nu cumva direct de la nasul Topa din Frankfurt,Germania? Este un candidat care prosteste lumea!
Cu experti de peste hotare asta de unde, nu cumva direct de la nasul Topa din Frankfurt,Germania?