Ministerul Apărării propune spre consultare publică proiectul Programului „Armata Profesională 2018 — 2021”. Documentul a fost plasat pe pagina web a Ministerului Apărării www.army.md pentru a fi consultat de autoritățile publice centrale, locale, instituțiile, precum și cetățenii Republicii Moldova.
Programul are drept scop identificarea domeniilor de dezvoltare ale Armatei Naţionale şi prioritizarea acestora în funcţie de resursele alocate. La realizarea prezentului Program s-au luat în calcul riscurileși amenințările la adresa securității statului, alocările bugetare şi resursele adiţionale aflate la dispoziţie. Împlementarea va fi efectuată etapizat, pe parcursul anilor 2018-2021, iar procesul va aborda, prioritar, cele mai stringente probleme ce afectează activitatea Armatei şi condiţiile de executare a serviciului de către militari.
Programul se înscrie în eforturile Guvernului Republicii Moldova de consolidare, dezvoltare şi transformare a Armatei Naţionale într-un angajator atractiv pentru militari şi civili. Acest program vine în sprijinul procesului de planificare strategică, stipulat în proiectele Strategiei naţionale de apărare şi Strategiei militare.
Programul de profesionalizare a Armatei Naţionale presupune înlocuirea militarilor în termen cu militari prin contract precum și transformări profunde la nivelul organizării, dotării cu echipament, armament şi tehnică de luptă moderne, instruirii şi activităţii instituţiei de apărare. De asemenea, profesionalizarea are ca obiectiv intensificarea relaţiilor şi nivelului de comunicare dintre armată şi societate — clasa politică, societatea civilă, instituţiile statului — sporind implicarea şi prezenţa acesteia în diverse compartimente ale vieţii sociale.
Programul este axat pe două aspecte de importanţă majoră pentru Armata Naţională. Primul aspect scoate în evidenţă importanţa şi rolul militarului (individului) în cadrul sistemului naţional de apărare. Al doilea aspect important al Programului vizează reforma structurală a Armatei Naţionale. Această reformă, planificată pe termen mediu şi lung, va fi implementată gradual, şi are drept scop crearea unei instituţii eficiente, durabile şi dotate multilateral.
Asigurarea financiară a implementării Programului se va efectua din contul bugetului de stat, inclusiv prin intermediul programelor şi proiectelor comune dezvoltate cu partenerii externi.
Documentul propus spre consultare poate fi găsit aici.
Dina Roșca
Programul este binevenit.Armata profesionala cu un numar restrins de efectiv va fi mai efectiva.Insa sa nu uitam de pregatirea rezervistilor.Studentii universitatilor si colegilor trebue sa treaca pregatirea militara in mod obligatoriu prin catedrele militare a universitatilor de stat.Ceilalti,care nu intra in aceasta categorie trebue sa treaca pregatire militara obligatorie la centrele create pe linga Ministerul Apararii RM timp de 3 luni in doua perioade a anului,cu implicarea instructorilor profesionisti din cadrul Armatei Nationale.