“Tineri și integri” este sloganul școlii de vacanță care s-a desfășurat în incinta complexului istorico-arhitectural “Manuc Bey” din Hâncești.
40 de elevi ai claselor a XI-a și a XII-a din mai multe licee din municipiul Hâncești, dar și cadre didactice, au participat la o acțiune de sensibilizare, în care au aflat despre modalitățile de sesizare a autorităților anticorupție, precum şi despre necesitatea implementării politicilor ce asigură climatul de integritate în instituții.
Tinerii, potențiali angajați în sectorul public, s-au arătat curioși să parcurgă împreună cu instructorii ”drumul spre integritate”, să afle mai multe despre conflictul de interese, favoritismul sau etica profesională a agenților publici. Aceștia s-au lansat în dezbateri despre cum ar trebui readusă încrederea societății în instituțiile statului, iar la finalul evenimentului au primit diplome de participare.
Evenimentul a servit drept platformă pentru lansarea discuțiilor privind inițierea unui nou ciclu de instruiri anticorupție.
Proiectul Școala de vacanță ”Tineri și integri” a fost organizat de angajații Direcției educație anticorupție a CNA, cu suportul Consiliului raional Hâncești și asistența financiară a Fundației Hanns Seidel Moldova.
Dina Roșca