Locuitorii din satul Pohorniceni, raionul Orhei, acum se pot bucura din plin de iluminat stradal pe timp de noapte.
La fel ca și municipiul Orhei, satul Pohorniceni, a devenit acum cea mai iluminata localitate din Moldova. Acest lucru a fost posibil grație programului “Uniunea Orheiul Nou”, inițiat de liderul Partidului “Șor” și primarul orașului Orhei, Ilan Șor în toamna anului trecut.
În localitate au fost instalate zeci de kilometri de cablu nou, peste 230 de lămpi LED economice și au fost modernizate substațiile electrice.
La inaugurarea iluminatului stradal au venit toți sătenii, ei s-au arătat mulțumiți de lucrările făcute și au adus mulțumiri primarului orașului Orhei, Ilan Șor.
Iluminarea satului Pohorniceni este deja al treilea proiect finalizat cu succes al programului “Uniunea Orheiul Nou”. În luna martie curent a fost inaugurat primul proiect din cadrul programului – terenul de joacă din satul Brănești, iar în luna aprile și copii din satul Furceni au beneficiat de o asemenea zonă de agrement.
Scopul programului “Uniunea Orheiul Nou” este de a spori nivelul de trai în localitățile raionului. Mecanismul de acțiune este unul simplu: după ce localitatea a aderat la program, ei înaintează problemele cu care se confruntă, ulterior consiliul aprobă planul de acțiuni pentru a rezolva problema existentă.
Toate proiectele sunt implementate la cererea locuitorilor și sunt absolut gratuite. Aceste proiecte sunt realizate de programul “Uniunea Orheiul Nou”, lansat la inițiativa locuitorilor din raionul Orhei și susținut de Ilan Șor.
Dina Roșca