Studenţii Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” execută, în perioada 29-30martie curent, trageri de luptă la Baza militară de instruire a Armatei Naţionale de la Bulboaca.
Potrivit şefului Secţiei instruire din cadrul Marelui Stat Major, locotenent-colonel Serghei Iliciuc, tragerile au ca obiectiv pregătirea şi antrenarea pentru desfăşurarea acţiunilor unui pluton de infanterie pe câmpul de luptă.
Sursa a specificat că studenţii efectuează trageri din pistolul-mitralieră AKM, puşca-mitralieră RPK, puşca cu lunetă SVD, aruncătorul de grenade RPG-7 şi tunul 2A28 al maşinii de luptă.
Activitatea se desfăşoară în conformitate cu planul de instruire al Academiei Militare a Forţelor Armate.
Dina Roșca