Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este politicianul care se bucură de cea mai mare încredere din partea cetățenilor și la capitolul „opinie favorabilă” este unicul care a acumulat peste 50%. Datele se conțin în sondajul a fost realizat în perioada 7 februarie – 7 martie 2018, pe un eșantion de 1513 persoane din Republica Moldova, cu vârstă 18+. Marja de eroare este de +- 2,5 realizat de IRI International Republican Institute, informează Provincial.
La capitolul încredere, în baza răspunsurilor spontane, Igor Dodon a acumulat 31%, Maia Sandu – 15%, Andrei Năstase – 8%, Pavel Filip și Zinaida Greceanîi – câte 6%, Vlad Plahotniuc și Vladimir Voronin – câte 4%, Renato Usatîi, Irina Vlad, Iurie Leancă – câte 2%, Primarul din localitate, Andrian Candu, Ilan Șor – câte 1%, iar ceilalți mai puțin de 1%.
Totodată, întrebați „care este opinia dvs. în privința următorilor politicieni ori membri ai Guvernului?”, respondenții au spus:
Igor Dodon – favorabilă 51% și, spre deosebire de ceilalți politicieni, nu a fost vreun respondent care să spună că nu a auzit de Igor Dodon. 46% au opinie nefavorabilă, iar 3% – nu știu/nu răspund.
Pavel Filip și Zinaida Greceanîi au acumulat același procentaj – 40% opinie favorabilă, 52% – nefavorabilă, 4% – nu au auzit, 4% nu au răspuns.
Maia Sandu a acumulat tot 40% la favorabilă, însă 55% – la opinie nefavorabilă. 1% – nu au auzit, 4% – nu știu/nu răspund.
Andrei Năstase a acumulat 35% – opinie favorabilă, 49% – nefavorabilă, 9% nu au auzit și 7% – nu știu, nu răspund.
Și Vladimir Voronin a acumulat 35% – favorabilă, 61% – nefavorabilă, 1% nu au auzit și 3% nu răspund.
Dina Roșca