Specialiștii în domeniul economic din toate raioanele țării au participat astăzi, 29 martie, la seminarul de informare „Facilitarea accesului IMM la instrumente de suport în afaceri”, găzduit de Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM). Scopul întrunirii este de a informa și a asigura o sinergie între reprezentanții Autorităților Publice Locale (APL) și ODIMM privind programele de suport destinate antreprenorilor, informează Provincial.
În debutul evenimentului, Petru Gurgurov, director general interimar al ODIMM a declarat că parteneriatul cu reprezentanții APL este unul strategic ce asigură interacțiunea eficientă cu mediul de afaceri în regiuni. Prin colaborare continuă antreprenorii pot beneficia de suport și susținere pentru a iniţia şi dezvolta întreprinderi competitive la nivel local.
Totodată, a menționat că: “ODIMM continuă implementarea programelor și instrumentelor de suport pentru IMM pe care le adaptează ținând cont de evoluțiile și tendințele social-economice. Una dintre prioritățile activității organizației este crearea unor programe de susținere a întreprinderilor cu potențial de creștere și export”.
În context, reprezentantul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Cezar Ilaș, specialist principal, Direcția politici economice și mediul de afaceri s-a referit la cadrul de politici actual și activitățile Reformei Regulatorii 2017 – 2018.
Coordonatorii programelor ODIMM au prezentat în detaliu procedurile de participare la Programe, criteriile de eligibilitate, actele ce urmează a fi prezentate de către solicitanți şi alte informaţii utile privind programele gestionate de ODIMM.
“În acest an ODIMM urmează să lanseze un nou program: START PENTRU TINERI, elaborat în parteneriat cu Ministerul Economiei și Infrastructurii. Acesta vine să substituie programul Programul Național de Abilitare Economică a Tinerilor, care a derulat în ultimii nouă ani. Noul Program va oferi tinerilor instrumente de suport mai atractive și inovatoare potențialilor antreprenori din toate regiunile țării”, a evidențiat Ludmila Stihi, șeful Direcției Analiză, inovare și instruire în cadrul ODIMM.
Participanții la sesiunea de instruire s-au arătat interesați de programele ODIMM și de consolidarea parteneriatului dintre APL, ODIMM și întreprinzătorii din zonele rurale în scopul dezvoltării sociale și economice a regiunilor.
Dina Roșca