Primarul interimar al municipiului Chișinău, Silvia Radu, a semnat astăzi dispoziția de eliberare a liberalului Mihai Moldovanu din funcția de șef al Direcției Sănătate, informează Provincial.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Silvia Radu a scris că au văzut cu toții ce se întâmplă în sistemul de sănătate.
„Este o stare de lucruri inacceptabilă. Plângerile cetățenilor vin zi de zi. Toate aceste plângeri reclamă deficiențe majore. De asemenea, am primit numeroase plângeri de la doctori, care spun că sunt împinși de administrația spitalelor să comită lucruri ilegale. Eu personal am fost în controale și am văzut o grămadă de nereguli. Uneori se inaugurează secții și sunt prezentate imagini frumoase, iar după ce presa pleacă sunt strânse cearșafurile, alteori medicii sunt puși să strângă bani pentru unele reparații. Aceasta nu este administrație, este o îmbinare de hoție, șantaj și minciună. Primii care suferă sunt pacienții, apoi doctorii care încep să plece din sistem. Drept urmare consider firească curățenia lună nu doar a orașului dar și a administrației publice din Chișinău care trebuie periată de corupți și oameni lipsiți de responsabilitate”, a punctat Radu.
Dina Roșca