În municipiul Bălți s-a desfășurat ceremonialul dedicat comemorării combatanților care au luptat pentru independența și integritatea Republicii Moldova în războiul de la Nistru.
Militari ai Brigăzii de Infanterie Motorizată „Moldova”, polițiști, participanți la conflictul militar și reprezentanții administrației publice locale, în dimineața zilei, au depus flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare din municipiul Bălți, după care într-un marș al memoriei s-au îndreptat spre memorialul eroilor decedați în război, amplasat în unitatea militară.
În cadrul mitingului de comemorare, generalul de brigadă Igor Gorgan, șeful Marelui Stat Major, comandant al Armatei Naționale a menționat sacrificiul militarilor din Bălți în luptele pentru țară. „Sînt onorat să particip la aceste acțiuni de comemorare a eroilor, deoarece anume Brigada ‚Moldova’ a fost una dintre primele unități ce a primit botezul de foc la Coșnița, Cocieri și Tighina”, a declarat generalul Gorgan.
Participanții la miting au depus flori și au adus cuvintele recunoștinței pentru Valeriu Nazarco și Valeriu Macariuc, militari din Brigada „Moldova”, care au apărat integritatea Republicii Moldova cu prețul propriilor vieți.
În total, în conflictul armat de pe Nistru, din 1991-1992, au participat peste 30 de mii de persoane, peste 300 de militari şi civili au murit, iar alte 3500 de persoane au rămas invalizi de gradele I şi II.
Elena Ivanov