Polițiștii de frontieră au depistat alte trei documente falsificate și o modificare la numărul de identificare a unui mijloc de transport. În baza celor constatate au fost pornite cercetări pe numele a doi cetățeni moldoveni și un ucrainean, iar actele neveridice cât și automobilul au fost ridicate conform procedurii legale.
În punctul de trecere Briceni, pe direcția ieșire din R. Moldova, în calitate de pieton s-a apropiat la linia de control cetățeanul Ucrainei în vârstă de 37 ani. În timpul preluării și examinării documentului de călătorie, bărbatul prin comportamentul său a dat de bănuit polițistului de frontieră, motiv pentru care a fost supus controlului suplimentar. Inspectorii Poliției de Frontieră au găsit în buzunarul hainei o procură și un certificat de înmatriculare pe un mijloc de transport, ambele acte poloneze și cu indici de falsificare.
Mai mult, cu ajutorul tehnicii din dotare s-a stabilit neautenticitatea sticherului ce valida revizia tehnică pentru anul 2018.
Supus interogării, cetățeanul Ucrainei a comunicat că nu cunoștea despre falsul actelor, întrucât și le-a perfectat prin intermediul unei persoane necunoscute. Iar, pentru a intra în posesia lor bărbații și-au dat întâlnire pe teritoriul R. Moldova.
În același punct de trecere, s-a apropiat pentru autorizarea ieșirii din R. Moldova mijlocul de transport de model Opel Combo, la volanul căruia se afla un conațional de 25 ani, originar din satul Grimăncăuți, raionul Briceni.
La solicitarea polițiștilor de frontieră tânărul a oferit actele necesare pentru a se legitima. În timpul examinării actelor cu tehnica specială, polița de asigurare auto s-a adeverit a fi falsificată și anume prezenta inscripții neautentice referitor la mijlocul de transport asigurat. Totodată, urmare a verificării suplimentare în baza de date s-a stabilit faptul că documentul cu pricina nu era autentic.
Moldoveanul nu știa despre falsul depistat, însă fiind dispus să colaboreze cu inspectorii Poliției de Frontieră pentru elucidarea cazului.
Un autoturism de model Opel Vectra reținut în punctul de trecere Vulcăneşti, al cărui număr de identificare prezinta unele modificări. La volanul mijlocului de transport se afla un locuitor al satului Zîrnești, raionul Cahul, în vârstă de 40 ani.
Conducătorul auto ajuns la linia de control pe direcția de intrare în țară a oferit spre control actele necesare eliberate de instituțiile competente ale R. Moldova. În timpul examinării vizuale a vehiculului au fost depistați indici de falsificare a codului VIN.
Supus audierii, șoferul susţine că şi-a procurat automobilul de la un locuitor al comunei Băcioi, municipiul Chișinău, parcurgând toate etapele legale. În rezultat, mijlocul de transport a fost reţinut şi indisponibilizat pe teritoriul SPF Vulcăneşti până la finalizarea cercetărilor.
În toate cazurile, după elucidarea tuturor circumstanțelor se va stabili indicii de calificare a infracțiunilor comise.
Dina Roșca