Partidul Democrat din Moldova (PDM) a transmis scrisori către mai multe partide pro-europene de dreapta, pentru a conveni la o întâlnire, în cadrul căreia se va discuta despre eventualitatea desemnării unui candidat unic la alegerile locale din Chișinău.
Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a declarat că nu au primit răspunsuri.
„Constatăm, cu regret, că, în locul unui răspuns la adresările noastre, noi vedem deja, în presă, declarații impulsive din partea celor care le-au fost adresate aceste scrisori, dar și ce este mai grav – lansarea unui număr cât mai mare de candidați din partea acestor partide. Sondajele arată clar că, dreapta are doar o singură șansă să câștige, să se unească în jurul unui candidat unic – un candidat unic care va fi ales prin consens sau selectat în baza celui mai mare rating al sondajelor actuale. Aș vrea să remarc, în primul rând, lipsa totală de deschidere spre dialog a partidelor de dreapta. Unele dintre care acum câteva luni au anunțat cu exaltare despre faptul că vor face un bloc electoral, iar astăzi observăm că ei nici nu doar cu PDM nu pot să comunice, ei nu comunică nici între ele. În al doilea rând, observăm repetarea aproape totală a tuturor greșelilor care au fost comise în alegerile prezidențiale”, a precizat democratul.
Vlad Plahotniuc a menționat: „acele partide care au refuzat să dialogheze cu noi pentru desemnarea unui candidat unic vor fi responsabile dacă Primăria va fi câștigată de socialiști”.
Dina Roșca
de batista pe tambal va mai reamintiti??? pai iata, a fost si Maia la acele proteste cu Nastase alaturi de Dodon si Usatii
Eu nu vreau alegeri in Chisinau. Mie si actualul Primar imi place
Au avut experienta alegerilor prezidentiale, dar nu s-au invatat nimic minte. Clar ca nu mai ajung astea la putere daca bat pasul pe loc.