Republica Moldova participă pentru a doua oară la acest concurs. La ediția precedentă din 2016, țara noastră a câștigat, în premieră, în istoria acestui concurs podiumul la două categorii: Pinot Grigio de Purcari, la categoria vin alb, şi Kagor Pastoral, la categoria vin de desert.
Aprecierea calităţii, aromei şi nuanţei vinurilor a fost efectuată după o formulă stabilită de experții sistemului mondial de comerț, iar acordarea punctajului pentru fiecare categorie de vin a fost realizată de către diplomaţii statelor membre ale OMC, precum şi de către înalţii funcţionari internaţionali ai diverselor organizații cu sediul la Geneva.
La concursul din anul curent și-au etalat produsele vinicole companiile din 45 de state, inclusive Australia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Chile, Federația Rusă, Franța, Grecia, Ungaria, Italia, Israel, Mexico, Republica Moldova, Peru, Portugalia, România, Slovacia, Elveţia, SUA, Uruguay, Noua Zeelandă, Regatul Marocului, Spania, Ucraina, etc..