La finele anului 2018 va începe construcția apeductului magistral Chișinău – Strășeni – Călărași. Lucrările vor avea loc în cadrul proiectului ,,Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”(prima etapă), ce va fi finanțat de Guvernul Federal German prin intermediul băncii de dezvoltare KfW.
În acest sens, la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a fost convocată, astăzi, prima ședință a grupului de lucru. Participanții au discutat despre Studiul de fezabilitate a apeductului ce va fi realizat în vara anului curent, iar lucrările de construcție vor demara la finele anului 2018.
„A fost creat grupul de lucru pentru implementare, a fost negociat amendamentul pentru contractul de consultanță, a fost organizată ședința cu proprietarii cunoscuți, și a fost solicitată decizia Consiliului Municipal Chișinău, lucruri determinante pentru succesul și fiabilitatea proiectului. În perioada următoare, urmează semnarea amendamentului pentru contractul de elaborare a Studiului de fezabilitate, ce are drept scop coordonarea traseului apeductului cu proprietarii terenurilor intersectate de apeductul magistral și obținerea certificatelor de urbanism, iar spre sfârșitul anului vor începe lucrările propriu – zise”, a subliniat șeful Serviciului managementul proiectelor de mediu, Ion Lică, în cadrul ședinței.
La ședință au participat și reprezentanții autorităților publice locale de nivelul I și II din municipiul Chișinău, orașele Strășeni și Călărași, care au precizat că o provocare în implementarea proiectului ar putea fi faptul că proprietarii pe a căror terenuri va fi amplasat traseul apeductului magistral, nu și-au înregistrat proprietățile.Costul primei etape a proiectului este în valoare de 16,5 mln. euro, oferiți sub formă de grant, pe un termen de 2 ani.
Menționăm, extinderea sistemelor centralizate de alimentare cu apă şi asigurarea accesului populației la servicii publice de calitate este obiectivul Strategiei Naționale de Alimentare cu Apă și Sanitație.
Dina Roșca