Mărțișorul e elementul vedetă al primăverii și se cunoaște din cele mai vechi timpuri că el se confecționa în șezători, acolo unde „se înfiripau povești de dragoste”, după cum ne-a precizat co-prezentatoarea Veta Ghimpu-Munteanu, făcând referire la faptul că evenimentul „Mărțișoare-n primăvară” de la Palatul de Cultură din Ungheni s-a desfășurat în ajun de Dragobete, relatează unghiul.com.
Într-o atmosferă de sărbătoare, creativă, cu cântec, joc și glume, meșteri populari amatori, dar și simpli iubitori de artă, în special ai mărțișorului, le-au confecționat și au dat start sărbătorilor de primăvară în municipiul Ungheni.
Silvia Zagoreanu, directoarea Palatului de Cultură, a menționat că și-au propus să fie o șezătoare ca acasă, ca pe vremuri, să se socializeze, să se cânte, să se confecționeze mărțișoare pentru că scopul principal al evenimentului este de a confecționa mărțișoare – element inclus în lista reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.
Dina Roșca