Numărul oficial al populației Republicii Moldova va fi revizuit anul acesta de către Biroul Național de Statistică (BNS), cu suportul UNFPA și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), în conformitate cu datele Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din 2014.
Organizația Națiunilor Unite recomandă ca oficiile naționale de statistică, în perioada dintre recensăminte, să elaboreze estimările cu privire la numărul populației în baza datelor ultimului recensământ. Astfel, BNS se va alinia recomandărilor ONU și va utiliza datele Recensământului Populației și Locuințelor din anul 2014 pentru recalcularea numărului populaţiei țării.
Drept rezultat al revizuirii numărului populației, care va dura până în toamna acestui an, va fi recalculat nu doar numărul populației cu reședință obișnuită în Republica Moldova (persoanele care locuiesc pe teritoriul țării o perioadă mai mare de 12 luni), dar şi indicatorii principali de statistică demografică, indicatorii macroeconomici, precum PIB pe locuitor, indicatorii specifici de sănătate, educaţie şi piaţa forţei de muncă.
Vitalie Valcov, Director general BNS, a menţionat că “procesul de revizuire a numărului populației presupune existenţa informaţiei privind numărul populaţiei la o anumită dată, dar şi a informaţiei privind mişcarea naturală a populaţiei. Cea mai mare provocare în procesul de recalculare a numărului populaţiei este estimarea fluxului anual de emigrare. În acest context, contăm foarte mult pe suportul autorităţilor care deţin date de interes pentru acest subiect, cum ar fi Ministerul Afacerilor Interne”.
La rândul său, Rita Columbia, Reprezentanta UNFPA în Republica Moldova, a declarat că „disponibilitatea unor date statistice calitative este crucială pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare a țării, axate pe răspunsul la necesitățile reale ale populației și realizarea drepturilor lor. UNFPA și SDC vor sprijini revizuirea datelor statistice, pentru a contribui la atingerea angajamentului Agendei 2030 de a nu lăsa pe nimeni în urmă”.
În procesul de revizuire a numărului populației, BNS va beneficia de expertiză internațională, fiind implicată o echipă de consultanți internaționali și naționali, care va ajuta la elaborarea metodologiei de estimare a numărului populației.
Dina Roșca