Pe data de 28 februarie 2018, Centrul Republican de Diagnostic Veterinar (CRDV) a confirmat un focar de pestă porcină africană, la porci domestici, într-o gospodărie particulară din satul Ursoaia raionul Căușeni.
Imediat ce Direcția raională pentru siguranța alimentelor Căușeni a fost notificată despre apariția de cazuri de îmbolnăvire a unor porci dintr-o gospodărie din Ursoaia, specialiștii subdiviziunii teritoriale au intervenit prompt, deplasându-se la fața locului pentru examenarea situației. Urmare a suspiciunii de pestă porcină africană, au fost impuse restricții de mișcare a animalelor și prelevate probe pentru analize de laborator.
În rezultatul diagnosticării bolii de către laboratorul din cadrul Centrului Republican de Diagnostică Veterinară, probele vor fi expediate, pentru stabilirea genomului viral la Laboratorul Internaţional de referință pentru pesta porcină africană al Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate Animală – Centro de Investigación en Sanidad Animal, 28130 Valdeolmos, Madrid, Spania.
Conform procedurilor, Subdiviziunea teritorială pentru siguranța alimentelor Căușeni a întreprins următoarele acțiuni prevăzute de legislație pentru această situație:
au fost recoltate probe pentru examene de laborator;
s-au impus restricții de mișcare pentru exploatația infectată;
cele 8 animalele din respectiva exploatație au fost sacrificate, cadavrele fiind distruse prin incinerare;
s-a efectuat dezinfecţia gospodăriei, a spaţiilor de întreținere a porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate;
a fost stabilită zona de protecție și de supraveghere în jurul focarului și adoptat planul măsurilor specifice de control;
se efectuează recensământul exploataţiilor cu porcine din zona de protecție și de supraveghere;
După confirmarea de către CRDV a apariției focarului, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a notificat structurile abilitate de la nivel național și din cadrul Uniunii Europene, precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor, despre apariția focarului de pestă porcină africană pe teritoriul Republicii Moldova.
Reamintim că, în această zonă va fi interzisă mișcarea suinelor domestice, a produselor și a subproduselor, a materialului seminal, ovulelor și embrionilor provenite de la acestea.
Ancheta epidemiologică este în desfășurare și se realizează de către o echipă de inspectori a Subdiviziunii teritoriale pentru siguranța alimentelor Căușeni, în colaborare cu alte instituții competente ale statului.
Dina Roșca