Trei tineri cu vârstele cuprinse între 19 şi 28 ani, originari din raioanele Strășeni și Fălești, au fost reţinuţi de către angajaţii IP Râșcani a Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, fiind suspectaţi de săvârşirea unui furt. Indivizii au fost încătușați și escortați la inspectorat pentru audieri.
În cadrul acțiunilor de investigații și de urmărire penală bănuții și-au recunoscut vinovăția comunicând polițiștilor că au pătruns în garajul situat pe strada Mircești, prin deteriorarea lacătului de unde au sustras două motociclete de model “Honda” în valoare de aproximativ 3500 euro și “Suzuki” în valoare de 4500 euro, astfel cauzândui proprietarului un prejudiciu în sumă de 8000 euro.
Ulterior motocicletele au fost depistate în raionul Strășeni, în curtea casei la unul dintre bănuiți. Forțel de ordine au stabilit că indivizii aveau intenția să vândă motocicletele în Federația Rusă pentru a obține un profit.
Actualmente ei sunt cercetați penal pentru furt, conform legislației penale în vigoare riscă privațiune de libertate pe un termen de până la 4 ani
Poliţia nu exclude faptul că tinerii ar fi fost implicaţi şi în alte cazuri similare.
Dina Roșca