O nouă ședință de judecată a avut loc astăzi în dosarul fostului Primar al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, informează Provincial.
Chirtoacă s-a referit la audierea fostului şef al Direcţiei transport şi căi de comunicaţii din cadrul Primăriei Chişinău, Igor Gamrețchi.
„Ceea ce a declarat dumnealui în instanță se știa de la bun început – că anume asta va declara. Nu are cum să fie martor o persoană care este implicată în comiterea unei infracțiuni, acea persoană poate fi doar complice. Este evident că dumnealui este protejat de regim, am spus în vara anului trecut celor de la CNA și Procuratură că d-lui de atunci se lăuda prin oraș că nu va primi nici un fel de pedeapsă și nici măcar interdicție de a ocupa o funcție publică”, a precizat el
Procurorul Dumitru Robu a oferit mai multe detalii despre ședința de judecată.
„Astăzi în sfârșit se trece la audierea martorului Gamrețchi. Cum am menționat anterior, nici o declarație a inculpatului Chirtoacă și a avocaților acestora nu le voi comenta, sunt niște declarații populiste, nefondate și făcute intenționat abuziv. La următoarea ședință urmează de audiat în continuare martorul Gamrețchi, deoarece partea apărării intenționat adresa întrebări care nu au nimic cu obiectul cauzei pe care o examinăm. După Gamrețchi, urmează să fie audiat domnul Grozavu, Pincevschi și ceilalți martori”, a menționat procurorul.
Mihaela Conovali