Interpretul Fuego, alături de interpreții de muzică populară Maria Iliuț și Igor Cuciuc, au dat concerte de zile mari în satele Ratuș și Slobozia-Dușca, care recent și-au serbat hramul.
Sărbătoarea a fost deschisă de către gazda localităților care a ținut un discurs oficial. Primarii Petru Buzu și Sergiu Istrati au raportat locuitorilor despre lucrările realizate în acest an de activitate.
La eveniment au fost invitați vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov, președintele raionului Criuleni, Vitalie Rotaru și vicepreședintele Sergiu Ceauș.
Vitalie Rotaru a menționat că în satul Ratuș lucrările de reparație ale fațadei și acoperișului grădiniței, estimate la 1 milion de lei, vor fi finalizate în curând. Totodată, ușile și ferestrele vechi din Gimnaziul “Ratuș” au fost schimbate, iar în prezent, se repară acoperișul instituției.
Și în satul Slobozia-Dușca au fost realizate și implementate proiecte importante. Președintele a menționat despre schimbarea ușilor și ferestrelor la Gimnaziul din localitate, care au costat aproximativ 700 mii de lei. Pentru renovarea grădiniței din Slobozia-Dușca au fost alocate peste 2 milioane de lei. Satul continuă să beneficieze de finanțare ca să capete un aspect frumos. În prezent, se repară drumurile și trotuarele locale, lucrări estimate la 600 mii de lei.
Invitat la sărbătoare, vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov i-a felicitat pe locuitori și a menționat că efectul celor realizate în localitate se resimt.
Locuitorii s-au arătat mulțumiți de toate realizările frumoase efectuate în ultimii ani, și susțin în continuare inițiativa președintelui Vitalie Rotaru de a dezvolta sate luminoase și europene, pentru o viață decentă.
Elena Ivanov
Sursa foto: criuleni.md