Polițiștii de frontieră documentează un cetățean moldovean, care a fost reținut în zona de frontieră în timp ce aranja câteva capcane pentru prinderea păsărilor sălbatice.
Incidentul a fost înregistrat ieri, 25 februarie 2018, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Cosăuți.
Timp de câteva zile au fost observate pe malul râului Nistru unele indicii privind desfășurarea acțiunilor de braconaj. Astfel, angajații SPF Cosăuți au inițiat mai multe acțiuni de monitorizare a acestor semne, inclusiv măsuri de identificare a persoanelor implicate în aceste ilegalități. În rezultat, inspectorii de frontieră, aflați în controlul și supravegherea frontierei, au surprins la locul faptei un locuitor al satului Cremenciug, raionul Soroca.
Tânărul în vârsta de 26 ani a fost reținut în timp ce instala trei capcane, improvizate pentru prinderea ilegală a păsărilor acvatice. Acesta nu a avut justificații concludente pentru a-și motiva fapta comisă.
Ca urmare, capcanele au fost ridicate, iar moldoveanului i s-a întocmit proces-verbal cu privire la contravenție prevăzut de art. 332, alin. (1) al Cod Contravențional al RM ce prevede încălcarea regimului în zona de frontieră, care prezumă o amendă în mărime de la 10 la 30 u.c.
Dina Roșca