Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții grupului german Fritzmeier Group, care intenționează să investească în zona economică liberă „Bălți”, informează Provincial.
Pentru început, compania planifică amenajarea unei suprafețe de producție de 2000 de metri pătrați.
Șeful Executivului a asigurat potențialul investitor de toată deschiderea Guvernului, reiterând că scopul principal al autorităților este oferirea unei vieți mai calitative cetățenilor, obiectiv care poate fi atins doar în urma dezvoltării economice și creării condițiilor atractive pentru investitori. „Suntem un Guvern pro-business pentru că ne dorim să facem investiții sociale și publice, iar bani în buget pot fi obținuți doar din activitatea economică”, a notat premierul.
În context, Pavel Filip a vorbit despre măsurile cu impact asupra mediului de afaceri, printre care reforma instituțiilor cu funcții de control, reducerea numărului de acte permisive în paralel cu implementarea ghișeului unic, micșorarea numărului de rapoarte și simplificarea procesului de raportare, modificările la Codul Muncii și acțiunile pentru liberalizarea pieței muncii. De asemenea, premierul a subliniat eficiența platformei Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru, care asigură un dialog permanent cu oamenii de afaceri.
La rândul lor, reprezentanții Fritzmeier Group au apreciat receptivitatea administrației zonei economice libere și a autorităților locale în a le oferi sprijin pentru lansarea activității în Republica Moldova. Întreprinderea este interesată să desfășoare în țara noastră activități precum prelucrări mecanice, sudură în metal, vopsire și ambalare a pieselor.
De menționat că, Fritzmeier Group este specializat în producerea cabinelor, soluțiilor și structurilor de placare pentru industria vehiculelor, cu o experiență vastă, de aproape un secol. Actualmente compania are 13 fabrici în 12 țări, inclusiv Germania și state din Asia, America și America de Sud, unde muncesc peste 2800 de angajați.
Dina Roșca