La data de 15 februarie, a avut loc ședința Consiliului raional Briceni. În cadrul ședinței a fost ales vicepreședintele raionului, potrivit consiliului raional Briceni, informează Provincial.
Cu votul unanim, vicepreședinte a fost aleasă Gabriela Jeleznîi – absolvent al Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițeanu” – specialitatea farmacist; Institutul Nistrean de Economie și Drept – specialitatea drept juridic; Academia de Administrare Publică – master în științe economice și management public.
Dina Roșca