Mai multe partide din Republica Moldova au comentat demisia din funcție a Primarului General al mun. Chișinău Dorin Chirtoacă, informează Provincial.
Liderul PLDM, Viorel Ciubotaru, a declarat că demisia primarilor ai două cele mai mari municipii ale Republicii Moldova denotă starea deplorabilă a democrației la nivel local.
„Utilizarea justiției pe rol de bâtă politică a adus Republica Moldova într-un colaps funcțional, iar singura soluție este revenirea la statul de drept. PLDM apreciază gesturile primarilor de Chișinău și Bălți de a le oferi cetățenilor dreptul suveran de a corecta lucrurile și de a oferi legitimitate autorităților care le guvernează.
Cerem Comisiei Electorale Centrale să aplice legea în strictă conformitate cu Codul Electoral în vederea respectării dreptului cetățenilor de-ași alege autoritățile care să-i reprezinte. Cerem guvernării să renunțe la practicile ilegale de manipulare a instituțiilor și funcționarilor pentru a identifica soluții care s-o avantajeze”, a scris Ciubotaru.
Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a menționat că demisia lui Chirtoacă este un gest util. „Scrisoarea adresată edilului la 24 iulie 2017 din nume personal și al Platformei DA produce efecte. Tardiv, dar spre binele cetățenilor. Cu mai multă înțelepciune am fi avut deja un primar independent, un primar al oamenilor”, a punctat Năstase.
Într-o declarație de presă, PAS scrie că demisia lui Dorin Chirtoacă se cerea demult. „Chișinăul poate fi scos acum din mâinile corupților care s-au instalat la primărie și noi vom face tot posibilul pentru aceasta. Totodată, trebuie să dăm dovada de vigilență, maturitate politică și să nu permitem guvernării Plahotniuc-Dodon să deturneze procesul electoral”, a precizat PAS.
La rândul său, PPEM a spus că respectă decizia primarului general al mun. Chișinău de a demisiona. „PPEM constată că această demisie este o continuare logică a modului defectuos în care a condus capitala Republicii Moldova, iar anunțul de astăzi este o tentativă de a arunca societatea în noi dezbateri cu tentă electorală, deviind atenția de la procesul de reformare a Primăriei. Demisia lui Chirtoacă ar fi fost oportună înaintea referendumului din această toamnă, economisind, astfel, resursele financiare din bugetul de stat”, a mai spus PPEM.
Dina Roșca