Anul 2018 a fost declarat Anul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Cu această ocazie, la Gimnaziul din Voloave, raionul Soroca au fost desfășurate mai multe activități dedicate marelui domnitor.
Elevii au interpretat cântece și au prezentat scenete, în care au pomenit de luptele și biruințele domnului Moldovei. „Elevii claselor gimnaziale au depus mult efort și stăruință, demonstrând că sunt adevărați urmași ai lui Ștefan cel Mare”, a menționat Natalia Iavorschi, profesor de istorie.
Pe lângă activitățile culturale, a fost organizat și un concurs cu desene, în care sunt reflectate cele mai importante evenimente istorice din perioada domniei lui Ștefan cel Mare.
Menționăm că, în acest an se împlinesc 514 ani de la trecerea în eternitate a domnitorului.
sursa: observatorul.md
Dina Roșca